Într-un interviu recent, Simona Halep a spus că nu-i place să fumeze țigări pentru că îi provoacă cancer.

Oamenii mă întreabă adesea ce am sacrificat pentru tenis. Și adevărul e că lista e lungă: petreceri, vacanțe, dulciuri, somn. Dar știi ce nu a fost niciodată un sacrificiu pentru mine? Să nu fumez.

Pentru mine, fumatul nu a fost niciodată o tentație. Nu l-am privit ca pe un obicei “cool”, nici ca pe o formă de relaxare. Din contră, încă de mică, am simțit o repulsie profundă față de țigări — față de miros, de efecte, de energia pe care o lasă în urmă.
Spun deschis: urăsc fumatul. Și n-o spun din snobism. O spun din convingere, din experiență și din respect pentru sănătate, pentru sport, și pentru viață.

—

Copilăria printre fumători

Am crescut în Constanța, într-un cartier obișnuit, unde adulții fumau peste tot. În parc, în autobuz, la colțul blocului. Țin minte cum, mergând la școală, uneori îmi țineam respirația când treceam pe lângă grupuri de oameni care fumau. Aveam poate 7 sau 8 ani și deja îmi displăcea profund mirosul înțepător, felul în care ți se lipea de haine, de păr, de piele.

Mai târziu, când am început să călătoresc la turnee de juniori, am văzut același lucru în alte țări: oameni fumând în restaurante, în hoteluri, lângă terenurile de tenis. Mi se părea ciudat. Eram acolo pentru a-mi învăța corpul să respire mai bine, să alerge mai repede, să devină mai puternic — iar alții își distrugeau plămânii cu fiecare țigară.

Am înțeles repede: nu toată lumea își respectă corpul. Dar eu, da. Și de atunci, am fost și mai hotărâtă să rămân departe de fumat.

—

Sportul m-a învățat ce înseamnă aer curat

Poate că sună banal, dar adevărul e că atunci când alergi ore întregi pe un teren de zgură, când înveți să îți controlezi respirația în timpul unui tie-break tensionat, înțelegi ce comoară este un plămân sănătos.
Pentru mine, respirația a fost mereu o armă. Controlul respirației îmi dădea energie, îmi calma nervii, îmi menținea concentrarea. O țigară? Ar fi fost ca o sabie înfiptă în propriul meu scut.

De fiecare dată când vedeam pe cineva din staff-ul unui turneu fumând, mă întristam. Știam cât de mulți oameni visează la o viață sănătoasă, iar alții o irosesc în fum.
Și mai mult decât atât: nu doar fumul în sine mă deranja. Ci ideea că unii oameni renunță la controlul asupra corpului lor, pentru o dependență.

—

Nu am judecat. Dar nici nu am tăcut

Am avut colege în circuit care fumau. N-am spus nimic public. Nu mi-a plăcut niciodată să critic sau să fac morală. Fiecare își trăiește viața după cum simte. Dar în privat, am spus întotdeauna ceea ce simt:
„Țigările îți fură din putere. Îți iau ani, îți slăbesc voința. De ce le dai ceva ce ai muncit atât de greu să construiești?”

Unii ascultau. Alții zâmbeau și spuneau că le ajută să se relaxeze. Dar eu am avut mereu o altă formă de relaxare: mișcarea. Alergatul. Muzica. Somnul. O conversație sinceră. Râsul.

Fumatul? Nu doar că nu relaxează cu adevărat — dar înșală. Îți oferă o pauză falsă, în timp ce corpul tău luptă să elimine otrava.

—

Fumatul pasiv: cea mai mare nedreptate

Dacă e ceva ce urăsc mai mult decât fumatul în sine, e fumatul pasiv. Ideea că cineva care nu fumează este forțat să inhaleze substanțe toxice din cauza alegerii altuia mi se pare una dintre cele mai crude nedreptăți.
Am fost de multe ori în restaurante, în săli de așteptare, în spații închise unde simțeam cum fumul se strecoară în hainele mele, în gâtul meu, în plămânii mei — fără să fi aprins eu vreo țigară.

Când România a interzis fumatul în spațiile publice închise, am fost sincer fericită. Pentru că știam că zeci de mii de copii, sportivi, oameni care aleg un stil de viață sănătos, nu mai trebuie să suporte efectele alegerilor altora.

—

Disciplina înseamnă și ce nu faci

Mă întreabă lumea: “Cum ți-ai păstrat echilibrul atâția ani? Cum ai avut atâta disciplină?” Răspunsul e simplu: aleg în fiecare zi ceea ce mă ajută, nu ceea ce mă trage în jos.

Pentru mine, a nu fuma n-a fost o interdicție. A fost o alegere logică. De ce să-mi sabotez singură condiția fizică? De ce să-mi compromit recuperarea după efort? De ce să-mi creez o dependență care m-ar slăbi în momentele în care am nevoie de forță?

Corpul meu a fost templul meu. Nu l-am tratat cu frică, ci cu responsabilitate.

—

Un mesaj pentru generațiile tinere

Dacă ești tânăr și citești asta, îți spun un lucru din inimă: ai dreptul să-ți protejezi sănătatea. Nu ești „plictisitor” dacă refuzi o țigară. Nu ești „slab” dacă nu vrei să încerci. Ești puternic tocmai pentru că alegi conștient.

Fumatul nu te face rebel. Nu te face matur. Te face vulnerabil. Te prinde într-un cerc din care e greu să ieși. Dar tu ai puterea să nu intri niciodată acolo.

Și dacă ai început deja? Nu e prea târziu să te oprești. Corpul tău e uimitor — se regenerează, se curăță, te iartă. Dar ai grijă de el. Ai doar unul.

—

În concluzie

Poate nu sunt doctor. Poate nu sunt activistă anti-fumat. Dar știu ce înseamnă să îți iubești corpul. Să trăiești cu energie, cu aer curat în plămâni, cu claritate în minte.
Fumatul distruge toate acestea.

Așa că, da. Spun clar: urăsc fumatul. Nu din ură față de oameni, ci din iubire pentru sănătate.

Și sper ca, prin exemplul meu, cât de mic ar fi, să încurajez măcar o persoană să aleagă viața — fără fum.